Cauta? i o singura femeie pe Plouguerneau


O horă exact ca a noastră, în trei paşi. Cum a ajuns vechiul joc al dacilor pe malul Cauta?

  • Dating site- ul tau? i cu mine
  •  - Почему вы считаете, будто Танкадо не знал, что на него совершено покушение.
  • Site- ul de intalnire Tinerii recenzii
  •  Понимаю.
  • Она не выглядела взволнованной.

i o singura femeie pe Plouguerneau, rămâne un mister. Pentru care merită să faci cea de a a călătorie de toamnă, a revistei "Formula AS" - Bunicuţele din Argol Cele două bunicuţe de la fereastră au părul alb.

  • Intalnire Femeie Metisse Lyon
  • Rezervaserăm pentru o săptămână, împreună cu Anca şi Adi finii noştri şi tovarăşi constanţi de drumeţie prin Europao pensiune din St.
  • GRATUIT 973 Dating Site
  • Hoinarind prin Romania si putin prin Europa: Bretania ()
  • Быстрее.
  •  Все когда-то бывает в первый раз, - бесстрастно ответил Бринкерхофф.

Afară e frig şi plouă mărunt. Îşi ţin furca în brâu şi trag din caerul de lână gălbuie, câte un fir subţire. Firul se răsuceşte în mâna lor dreap­tă. Coboară încolăcindu-se încetişor pe fusul care se învârte, se învârte, se învârte Aici e linişte, cald, şi doar fusele se aud sfârâind.

Faruri vechi.

Apoi buzele bunicuţelor încep să se mişte, fără ca ele să îşi ia ochii de la firul de lână. Nu ştiu dacă vorbesc între ele sau descântă, la mine ajunge doar murmurul vocilor şoptite. Sunt aceleaşi şoapte indescifrabile, amestecate cu sfârâitul neîntrerupt al fusului, pe care le ştiu din serile copilăriei petrecute la bunici.

Numai că acum nu sunt în satul bunicilor! Nu sunt nici măcar în România! Sunt în celălalt capăt al Eu­ropei, la mii de kilometri distanţă, în Franţa, pe malul Oceanului Atlantic! Ştiu, cine spune Franţa se gândeşte de obicei la Paris, la Turnul Eiffel sau la Coasta de Azur dar, în mod surprin­zător, în Bretania, Franţa poate să arate şi aşa, de parcă după mii de kilometri am ajuns înapoi, în satele româneşti de unde am plecat!

Buni­cuţele din fereastră îmi văd privirea uimită şi se opresc. Una dintre ele îşi aşează mai bine pe nas oche­larii cu rame groase şi, aplecându-se spre mine, mă întreabă încetişor, în franceză: "Vrei să îţi dau şosete de lână?

Am deja gata făcute". Locul acesta care m-a întors în satul bunicilor şi în copilărie se află în nordul Franţei, în Bre­tania. Satul de aici se numeşte Argol şi casa în care mă aflu este una specială. Este o casă ţă­rănească uriaşă, în care mai mulţi săteni se adună în fiecare zi, preţ de Cum sa face?

i primul pas pe un site de dating ore, pentru a practica meseriile de altădată.

Cauta? i o singura femeie pe Plouguerneau

Este un fel de mu­zeu în care fiecare şi-a găsit un colţ sau o cameră, pen­tru a ţine viu, câte un vechi obicei. Poate să pară o întâlnire a nostalgicilor sau un ritual ciudat de reînviere a tinereţii şi copilăriei acestor oameni, când viaţa era simplă şi lucrurile purtau în ele un pic din sufletul celor ce le făceau.

Cauta? i o singura femeie pe Plouguerneau

Nici ei nu ştiu exact ce i-a împins să se unească într-un ase­menea experiment - ceva din trecut, o che­mare a strămoşilor, un vis din copilărie Şi iată-mă pe mine, reporter venit din Carpaţi, pipăind cu sufletul privit minunăţii, dus de mână de o bunicuţă ce şi-a lăsat fusul deoparte că să îmi explice meşteşugurile străvechi.

Casă de piatră, ascunsă de furia vânturilor Pot să deosebesc şi cuiul pentru potcoave şi cel pentru reparatul ghetelor, la atelierul fierarului. Recunosc jintălăul în care se bate untul şi nu pot să mă abţin să nu le fac o fotografie celor două lăptărese, lângă blidarul cu farfurii.

Cunosc războiul de ţesut şi chiar şi meliţa la care se bate cânepă Pourqoi vous etes tellement surpris si vous connaissez tout ça? Şi-atunci de ce sunteţi aşa surprins dacă dumnea­voastră cunoaşteţi toate astea? Am îmbră­ţişat-o şi i-am spus că tocmai asta mi se pare extraordinar, că există aceste lucruri comune între locul de unde vin eu şi satele bretone de pe malul Atlanticului!

Cauta? i o singura femeie pe Plouguerneau

Că e incredibil cum dintr-un capăt în celălalt al acestei Europe pe cale să se pulverizeze există aceste fire subţiri şi invizibile, care ne leagă şi pe care le-am descoperit în toate colţurile con­tinentului. Şi amândouă au început din nou să facă fusele să sfârâie.

Aşa le-am ascultat poveş­tile din satul lor de altădată, până s-a întunecat. Am aflat cum erau aici şezătorile, cum se adu­nau recoltele şi cum se făceau, odată, târgurile de vite. Oamenii nu au fost niciodată bogaţi aici, dimpotrivă.

Thomas CSINTA - Investigatie jurnalistica: Infernul indian, un secret de stat!

Au dus-o greu, şi bretonii sunt bine-cunoscuţi pentru traiul simplu şi modest, pentru pământul uscat şi pietros din care şi-au câştigat pâinea şi pentru vremea mereu furioasă, cu ploi reci şi vânturi rele, biciuind aceste coaste ale Atlanticului. Ascultam şi mă gândeam că noi, românii, semănăm cu bretonii foarte mult, dar altfel decât ne asemănăm cu francezii din sud, cu occitanii.

Dacă în sud, occitanii păreau olteni, care vorbesc franceză cu accentul Cauta? i o singura femeie pe Plouguerneau acasă, şi limba părea principalul element care ne unea, bretona este ciudată, fără mare legătură cu fran­ceza sau cu româna, o limbă tărăgănată, încâlcită şi cu ceva irlandez în ea.

Bretonii se aseamănă cu românii mai mult prin felul lor Cauta?

Cel mai înalt far din Europa este situat pe Ile Vierge lângă Plouguerneau. Farul are o înălțime de 82,5 metri și a fost construit în și lângă el este un far mic, dar este puțin mai vechi - a fost construit în Farul este situat chiar la gura acestuia. Farul este situat în orașul Conquet din Franța. A fost construit din până în

i o singura femeie pe Plouguerneau a fi, printr-o asprime, un soi de sălbăticie niciodată îmblânzită până la capăt. Aduc mult cu moţii şi cu mara­mureşenii noştri. Deodată, cuvintele uneia dintre bunicuţe mă fac să tresar. Ce vremuri! Prima oară am crezut că nu aud bine. Acum îi spune rotondă, gavotă, sau altcumva. S-a mai schimbat şi dansul, dar pe atunci aşa se chema: Tri Hori. Se juca aşa, în cerc, în trei paşi".

Oricât m-am străduit să le fac să îşi amin­tească, bunicuţele nu au ştiut să îmi spună mai multe despre străvechiul lor dans, tri hori. Mi-au spus, totuşi, că e posibil ca dansul încă să fie cu­noscut şi jucat în satele dinspre Mun­tele Negru. Curcubeul dintre Bretania şi Car­paţi începea să coloreze istoria cenuşie din ma­nua­lele şcolare. Când lupii plâng, ascultând doina Cu furca în brâu, în Bretania Lăptăresele şi blidaru La ora înserării, corăbiile păreau nişte fluturi uriaşi, înţepeniţi în malul noroios.

Catarge încli­nate, pântece albe prinse în pământ negru, bărcile răsturnate pe-o parte, ca într-o lungă agonie. Pă­rea că apele s-au retras şi odată cu ele, şi viaţa din aceste animale fantastice.

DACII DIN BRETANIA - Tri Hori

Apoi, în dimineaţa plecării mele către Muntele Negru, fluxul a adus apele şi viaţa înapoi. Valurile se izbeau fericite de faleză, aruncându-şi în aer spuma strălucitoare. Am plecat către inima Bretaniei, în minte cu ima­ginea corăbiilor ce se legănau fericite că îşi re­găsiseră Oceanul. Sat după sat, mergeam pe şo­sele tot mai înguste, printre case de aproape două sute de ani, acoperite cu şindrilă şi ten­cuite cu pământ, dar impecabil păs­trate, minunate în simplitatea lor, impunătoare prin demnitatea cu care au supravieţuit.

Muntele Negru. Deşi cel mai înalt vârf are doar trei sute de metri, potecile Cauta? i o singura femeie pe Plouguerneau străbat sunt abrupte şi întortocheate, e plin de hăţişuri şi râpe, de stânci ce­nu­şii, care îl fac aproape ina­bor­dabil. La adăpostul unei stânci aco­perite de brazi, e o casă ascunsă. Deşi ţine de satul Chateauneuf-du-Faou, e destul de izolată, în­tr-o margine unde asfaltul se ter­mină şi lumea dezlănţuită pare departe. Aici locuiesc Hervé Irvoas şi soţia sa. Hervé şi cimpoiul fermecat El este mare, lat în umeri, cu părul şi barba albe, cu ochi veseli şi curioşi.

Un bătrân cu miş­cări lente, ca de urs, dar încă plin de vitalitate. Doamna Irvoas este şi ea pensionară. Nu zâm­beşte niciodată, dar este foarte amabilă.

  1. White Gardin Dating Site
  2. Intalnire marocana
  3. Чип, который он должен был припаять, упал ему на голову.
  4. Dating Man Omul
  5. Barbati din Reșița care cauta femei frumoase din Constanța
  6. Femeie de intalnire Contact
  7. Dating site- ul citit mic

Se întoarce către soţia lui şi îi repetă plin de bucurie: "E din România! Mă apucă cu un braţ puternic pe după umeri şi mă invită în casă: "Intraţi, intraţi! Bine aţi venit! Nu apuc să mă dezmeticesc dintr-o ase­menea primire, că domnul Hervé mă duce până în sufragerie, în faţa bibliotecii. Scotoceşte prin­tre rafturi, caută printre cărţi şi, în final, îmi arată victorios: "Ăsta e discul pe care l-am primit chiar de la Gheorghe Zamfir, când a cântat aici, în ora­şul de lân­gă noi.

Uitaţi, e cu au­tograf! Eram tânăr pe atunci Mi-a plăcut atât de mult de el, în­cât am început să stu­diez şi eu naiul.

Cauta? i o singura femeie pe Plouguerneau

Acum ştiu să cânt la nai. A­veţi în Ro­mânia acele melodii Hervé Irvoas este muzician şi îi place să cânte mai ales me­lodii populare bre­tone.

Cauta? i o singura femeie pe Plouguerneau

Instru­men­tul lui de suflet este cimpoiul, cel mai în­drăgit instrument al bretonilor, alături de Cauta? i o singura femeie pe Plouguerneau soi de cla­rinet scurt, pe care ei îl numesc bombarde. El este un fel de lău­tar al locului, un "sonneur", "su­nător". Bătrânul îşi adu­ce cimpoiul şi îmi cântă de­monstrativ o me­lodie.

E ce­va tainic şi foarte vechi în tânguirea acestui instru­ment, chiar şi atunci când melodia este veselă. Unul dintre mem­brii lui avea un cimpoi cu nişte desene aproape iden­tice cu cele de pe cimpoiul meu. M-am mirat mult.

Orange | Abonamente voce și date | TV | Internet prin fibră | Telefoane 4G

Nici nu ştiam că şi în România se cântă la cimpoi. Şi la noi este o ciudăţenie. În Fran­ţa, nu există decât aici, în Bretania. Apoi, am fost sur­prins să descopăr că anu­mite înflorituri, anumite întorsături ale melodiei pe care noi le facem că să dăm strălucire cântecului, le aveţi şi voi în melodiile voas­tre. E un mis­ter că două popoare aşa de îndepărtate geografic cântă la fel!

S-a creat atunci între mine şi acei români o le­gătură de suflet inexpli­ca­bilă! Parcă eram fraţi şi ne ştiam de-o viaţă! Ca urmare, am stat până di­mineaţa la cârciuma satului şi le-am băut toată berea din depozit Îmi fac curaj şi îi pun întrebarea pentru care am ve­nit până la Muntele Negru.

Păi ăsta este cel mai vechi dans al nostru, din bătrâni! Ăsta e dansul ţăranilor de aici. I s-a spus dans tro, acum i se zice gavotă, dar de fapt Cauta? i o singura femeie pe Plouguerneau vechiul dans tri hori, cum îi ziceau bătrânii. Fanul unui român celebru, Gheorghe Zamfir Doamna Irovas, zâmbind alături de costumul de musceleancă Din păcate, cum în ziua de azi nu mai există aici ţărani în adevăratul sens al cuvântului, nici denu­mirile de altădată nu s-au mai păstrat.

Dansul ăsta înseamnă foarte mult pentru bretoni, un soi de dans al unirii, pentru că la el nu se ţinea cont nici de vârstă, nici de categoria so­cia­lă. Dansau tineri cu bă­trâni şi bogaţi cu săraci, era momentul în care ne uneam. Jocul mare al ţăra­nilor din Bre­tania. Se făcea aşa, un cerc, ne ţineam de mâini şi jucam. Erau trei paşi diferiţi, doi la stânga şi unul la dreapta, de-aia îi zicea tri hori. Nu erau mu­zicanţi. Oamenii îşi cântau singuri.

Dansau jucând din picioare, din ce în ce mai repede". În loc de răspuns, bătrânul mă strânge în braţe, cu ochii în lacrimi. Suntem bucuroşi amândoi ca două rude înde­părtate, ce se reîntâl­nesc după mult timp. Fără să zâmbească, doam­na Irvoas ne aduce clătite şi dulceaţă de mere.

Ne-am pus la poveşti cu Hervé, fiecare spunând ce s-a mai întâmplat cu ai lui de când nu ne-am mai văzut. O regăsire ce se împlinea în detaliile vieţii de zi cu zi şi în tradiţiile ce se confirmau, pe rând, de ambele părţi. Bunicii mei cântau mereu. Şi legătura cu morţii există.

Cauta? i o singura femeie pe Plouguerneau

Noi nu punem apă şi pâine la fereastră, ca în Ro­mânia, noi pu­nem aici, pe masa din casă - unt, pâine şi lapte. În felul ăsta, cel tre­cut în lumea cea­laltă ştia că va avea în­totdeauna locul lui aici, între noi Aveam şi descântători şi vraci. Vraci care să pună oasele la loc găseşti şi azi câţiva, des­cântă­tori nu mai sunt. La noi, biserica a fost necruţătoare. I-a marginalizat şi pe unii şi pe alţii, dar oamenii tot mergeau la ei. Îmi amintesc că bunicul meu avea vaci şi, odată, s-au îmbolnăvit.

Le apăruse la uger un soi de noduli şi riscul era să moară. Au chemat o femeie din satul vecin.